INTERVIU VIDEO. Marius Gane, inginerul care cucereşte, de 30 de ani, cele mai înalte vârfuri din lume, dar salvează şi vieţi: „Dacă am scăpat, înseamnă că riscul nu a fost prea mare”

Marius Gane, sportiv de performanţă, căţărător şi alpinist himalayan de altitudine a discutat cu Descoperă despre ultima sa expediţie din deşertul Atacama, Chile, unde a urcat pe cel mai înalt vulcan din lume – Ojos del Salado (6.893m), dar şi despre ce înseamnă să fii alpinist şi relaţia indistructibilă dintre munte, altitudine şi dorinţa alpinistului de a depăşi propria condiţie.

 

Ambasador al României în alpinism, Marius Gane are la activ mai mult de 20 de expediţii. A fost în munţi din Nepal, Peru, Chile, Pakistan, Tibet – China, Caucaz, Turcia, Argentina, Kenya, SUA, Canada, Franţa sau Kîrghistan. Unele dintre expediţii au fost cu grad mare de dificultate, în vârfuri montane de peste 8.000 de metri, printre ele Everestul ( 8.848 m) sau Nanga Parbat (8.126 m) .

 

A început să practice alpinismul din curiozitate. Fratele mai mare, căruia îi plăcea alpinismul l-a adus pe munte. ”Mi-a plăcut. Aşa a început totul. După aceasta am avut un grup de prieteni cu care mergeam împreună la munte. Ne-a plăcut la toţi. Împreună cu mulţi din acel grup şi acum practicăm alpinismul”.

 

 

Practică acest sport de mai mult de 30 de ani. ”Am început la 14 ani şi de atunci nu m-am mai oprit”. În contextul situaţiei anilor ’80, în care armata era obligatorie, a decis să facă inginerie: ” Mai întâi a fost alpinismul, după a venit ingineria. Toţi băieţii voiam să facem o facultate care să ne scutească de o armată prea lungă şi pentru că mă pricepeam cât de cât la matematică şi la fizică, am ales ingineria”, ne-a declarat zâmbind Marius Gane.

 

Una dintre metodele de antrenament pe care le foloseşte sportivul de performanţă este escalada. ”Alpinismul însemnă pereţi mai mari, altitudine, pe când escalada permite o lungime de coardă de maxim 40 de metri şi cu dificultăţi tehnice extreme.  În alpinism, dificultăţile tehnice nu sunt la nivelul escaladei. Ce poţi face la malul mării e greu să faci pe un perete de 300, 500 sau 1.000 de metri înălţime”.

 

 

Dublă premieră românească în Anzii Cordilieri

 

În ultima expediţie din Chile, care s-a încheiat la finele anului 2015, Marius Gane, vicepreşedintele Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, a urcat în premieră naţională două vârfuri din Anzii Cordilieri: cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri) şi vârful geamăn (vârful de est – mai mic cu 0,5 m). Îndemnat de doi prieteni care au lucrat la proiect, conducătorul expediţiei, Marius Gane, a fost atras de specificul zonei şi de deşertul Atacama, în care nu a mai fost până atunci.

 

Conform aşteptărilor, expediţia din Anzii Cordilieri nu a fost lipsită de greutăţi. Condiţiile meteorologice nu au fost tocmai cele mai bune – vânt şi mult frig. ”Cel puţin în ziua cu vârful, dimineaţa, au fost aproximativ -20, -25 de grade Celsius şi toată ziua vânt. Vârful a fost uşor, am mers pe potecă, dar condiţiile acestea de vânt şi de frig l-au făcut neprietenos. Asta cred că a fost porţiunea grea pe care am remarcat-o”. Aceste condiţii neprietenoase au fost, însă, depăşite de Marius Gane. L-au ajutat experienţa, mersul cât mai rapid, dar şi echipamentul de bună calitate.

 

Pentru un alpinist, experienţa este suţinută de un element indispensabil – antrenamentul. ”Contează mult pregătirea fizică, pentru că trebuie să-ţi faci programul de aclimatizare, să-ţi cari echipamentul într-un timp cât mai scurt posibil, pentru că ziua e scurtă, iar condiţiile de zăpadă nu ţin foarte mult. Trebuie să urci dimineaţa cât e zăpada întărită şi trebuie să te mişti repede. Asta presupune antrenament. Trebuie să mergi repede în zonele cu risc de avalanşă sau de căderi de pietre şi numai între anumite ore, asta înseamnă că ai nevoie de viteză, deci, ai nevoie de antrenament”, ne-a explicat Marius Gane.

 

Pe lângă profesionişti, pe munte se încumetă să urce şi oameni nepregătiţi, care, potrivit lui Gane, pot ajunge pe vârf, însă ”acelea sunt excepţiile”.  ”Adevărat, oamenii bine-pregătiţi pot ajunge pe vârf. Să vă dau un exemplu, în expediţia Everest 2003, medicul expediţiei, Sebastian Coca, a ajuns foarte, foarte aproape de vârf, deşi el nu era alpinist. Era pregătit fizic, alterga în parc, se antrena, e un băiat tânăr cu o constituţie puternică, dar nu făcuse alpinism până atunci, dar putea să ajungă pe vârf. Deci se poate”, mai spune vicepreşedintele Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă.

 

Relaţiile interumane sunt importante în toate domeniile de activitate, cu atât mai mult în alpinism. ” În general echipa este esenţială. Trebuie să te înţelegi cu coechipierii, să împarţi munca cu ei, să faci un program comun. Şi e bine să ai o echipă sudată, ceea ce înseamnă să mai fi fost împreună, măcar doi câte doi să se cunoască. Să vezi lucrurile în moduri apropiate, să ai un nivel de antrenament apropiat şi valorile trebuie să fie undeva apropiate între coechiperi”, a explică alpinistul.

 

 

”Acolo am simţit că riscul e destul de mare ”

 

Marius Gane activează ca salvator montan, membru (voluntar) în echipa Serviciului Public Salvamont Argeş (zona Făgăraş Sud), din anul 1988. ”E greu să curpind într-o definiţie simplă ce înseamnă a fi salvator montan. De fapt treaba noastră principală este de prevenire, intervenţia e în ultimul stadiu când turiştii sau alpiniştii au probleme. Noi încercăm să fim în zone, în tot timpul anului. Să îndrumăm turiştii, să-i facem să se răzgândească să plece când condiţiile meteo nu sunt convenabile. Şi-n ultimă instanţă mergem să-i căutăm când chiar au probleme”.

 

Din multitudinea de oameni pe care i-a salvat, Marius Gane vorbeşte despre ultimii – un grup de tineri, printre care se afla şi unul cu piciorul fracturat, fapt care nu permitea grupului să se deplaseze.  ”Informaţiile pe care le aveam de la ei nu erau foarte clare, ei nu ştiau unde sunt, nu vedeau mare lucru şi i-am căutat foarte mult. Nici nu i-am găsit în ziua aia, abia echipa de a doua zi a reuşit să-i găsească. Telefonul mai avea un pic de baterie şi vorbeam doar frânturi de fraze – ”Ce vedeţi în jur?”, ”Unde credeţi că sunteţi?.  Atunci am văzut din nou cât de importantă este orientarea”.

 

În expediţiile de salvare, membrii serviciului de salvamont întâlnesc diverse obstacole: ” Viteza de reacţie, de obicei suntem lenţi. Avem o capacitate bună de organizare, dar trebuie să aduni mulţi oameni şi mult echipament în timp scurt şi, de obicei, asta e o problemă. De cele mai multe ori, accidentele nu se întâmplă pe vreme bună şi atunci e un obstacol, când e vreme bună şi vizibilitate, la accidente grave vin elicopterele, dar când e ceaţă şi vânt puternic, elicopterele nu pot interveni şi atunci trebuie să mergi cu pasul şi, după cum spuneam mai devreme,  prima problemă este orientarea. Trebuie să ajungi la ei,  să-i găseşti cât mai repede”, afirmă Marius Gane.

 

Despre greutăţile alpinistului, Gane vorbeşte dintr-o perspectivă foarte optimistă: ” E greu să evaluezi un risc maxim, dacă am scăpat, înseamnă că riscul a fost calculat şi nu prea mare”. A avut, însă, şi momente în care consideră că a fost norocos. ”În expediţia 2013, în Nanga Parbat, (Pakistan) am simţit că traversarea finală, de sub vârf, este riscantă, pentru că terenul e nesigur. Mergeam pe piatră friabilă, care se desprindea, nu era solidă. Zăpada se-nmuiase şi puteau să plece oricând felii de avalanşă. Acolo am simţit că riscul e destul de mare. Aveam şi bagaj greu, nu ne mişcam destul de bine. La 7.500 de metri e destul de greu”, relatează  Gane.

 

Deciziile pe care un alpinist le ia pe munte impun atenţie şi cugetare. Potrivit lui Marius Gane, la înălţime deciziile se iau, de obicei, de comun acord, după discuţii şi consultări. Dar sunt şi decizii personale care se iau pe traseu. ”Pe munţii mari, foarte rar se leagă între ei coechipierii în coardă şi atunci fiecare trebuie să aibă o decizie personală pe porţiunea de traseu pe unde alege să meargă. Şi anume când să meargă: dimineaţa, noaptea, seara, în funcţie de condiţiile de mediu. Sunt tot timpul decizii de luat. Pănă şi unde-ţi pui cortul e o decizie importantă”, spune el.

 

Everestul, al doilea cel mai scump munte

 

Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Vârful cucerit de alpinistul român în 2003 se află în Munţii Himalaya, pe graniţa dintre Nepal şi Tibet. ”Cât despre Everest … Majoritatea alpiniştilor şi-l doresc. Am avut şansa să fac parte din expediţia românească care a ajuns acolo cu un buget corespunzător şi m-am bucurat că am putut să fac lucrul acesta.  Everestul poate nu este cel mai scump, dar printre cele mai scumpe vârfuri din lume este cu siguranţă. Asta înseamnă că o persoană, pentru a se duce singură acolo, trebuie să plătească între 30.000 şi  50.000 de euro. Asta mie mi se pare foarte scump. Poate doar vârfurile din Antarctica depăşesc costurile unei expediţii pe Everest”, precizează ambasadorul României în alpinism.

 

Anul trecut nu a ajuns niciun alpinist în vârful Everestului ca urmare a cutremurului devastator din Nepal, care a omorât foarte mulţi oameni în tabăra de bază şi a distrus infrastructura.

 

Viitorul expediţiilor montane pe Everest nu se anunţă a fi unul fericit, după ce oamenii de ştiinţă au avertizat că, în circa 100 de ani, acest masiv nu va mai putea fi escaladat, ca urmare a încălzirii globale.

 

Pe Everest, 8.848 de metri, munţii Himalaya, Tibet – China, creasta de Nord. 2003

 

”Pe Everest se poate ajunge doar în două sezoane foarte scurte – aprilie-mai şi septembrie-octombrie -, în restul anului e iarnă sau e perioadă de muson. Dacă perioadele acestea se vor extinde, probabil că va fi mult mai dificil de ajuns. În acest context, cred că expediţiile comerciale se vor înmulţi şi îşi vor urma cursul, cu trasee amenajate, cu ghizi, cu porteri de altitudine, cu şerpaşi. Iar alpinişii care vor mai mult de atât, vor încerca rute noi, vor repeta rute dificile care nu sunt amenajate pentru turiştii din toată lumea”, crede Marius Gane.

 

Are deja biletele de avion pentru următoarea expediţie

 

Planurile unei expediţii viitoare erau deja în derulare la momentul întâlnirii  noastre cu Marius Gane. ”Deja avem biletele de avion, în aprilie mergem pe vârful Ama Dablam, este în Nepal, în zona Everest. Are 6.800 de metri. Este un vârf dificil tehnic. I se mai spune şi Matterhornul Asiei. E un vârf rezervat alpiniştilor. Acolo clienţii expediţiilor comerciale nu au ce căuta. E un vârf cu dificultăţi tehnice remarcabile.  Ama Dablam e un munte pe care mi-l doream de ani de zile şi o să merg anul acesta. Cred că o să mai urc pe un vârf de 8.000 de metri, dar nu ştiu încă care. Nici vârsta nu–mi mai permite să fac foarte multe expediţii, deşi 8.000 de metri e un vârf avantajos pentru cei săriţi de 40 de ani, ei se aclimatizează mai uşor decât cei tineri”, detaliază Marius Gane.

 

Pentru toţi începătorii în alpinism, Marius Gane are un sfat: ”să încerce să găsească nişte instructori, nişte oameni cu experienţă care să-i ajute şi să-i îndrume şi să capete experienţă pe lângă ei.  După aceea să încerce să-şi dezvolte capacităţile proprii”.

 

La final, Marius Gane a vorbit şi despre esenţa alpinismului şi ce simt cei care îl practică de zeci de ani, precum el: ”De multe ori se spune că alpinismul e o luptă cu tine însuţi, o luptă pentru a-ţi atinge limitele şi de a le împinge mai departe. Eu sunt de acord cu definiţia asta şi revin periodic în expediţii, la munţii mari, nu vorbesc de Carpaţi unde merg în weekend,  fiindcă simt nevoia obiectivelor mai îndepărtate şi mai de durată. Aceste expediţii îmi umplu bateriile pentru viaţa mea de zi cu zi: de acasa, de familie, de job şi de toate celelelate. Cred că despre asta e vorba. Vrei să-ţi demonstrezi ţie că poţi să faci acele lucruri dificile şi câteodată periculoase”.

 

Marius Gane este născut la 22 noiembrie 1968 la Piteşti, Argeş. A făcut parte din prima expediţie românească pe Everest, atingând vârful de 8.848 m în ziua de 22 mai 2003.  A fost desemnat de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă sportivul anului 2010 pentru escaladarea, în premiera românească, în data de 23 iunie 2010, a vârfului Denali (McKinley) Alaska 6.200 m pe traseul West Rib. A făcut parte dintr-o echipă ce a realizat la 19 iulie 2013 o ascensiune a vârfului Nanga Parbat – 8.126 m din munţii Himalaya (Karakorum) – Pakistan, versantul Rupal (cel mai abrupt versant din lume, 4.500 m înălţime), pe ruta Shell, fără sprijinul porterilor şi al serpaşilor şi fără oxigen suplimentar.

 

Reporter:  Marina Manastîrlî 

Cameraman:  Dorel Avăcăriţei

Montaj: Simona Miriţescu

Voce: Ionela Bănărescu

Editor: Mihaela Stoica